Să vă povestesc un pic despre cum au fost primele 2 luni!
Păi, neașteptat de bine pentru toți. Am fost un pic stresată la ieșirea din spital cu icterul pentru că avea bilirubina 12 și se dublase de la o zi la cealaltă și nu voiau să ne externeze (adică neonatoloaga, pe Caroline, eu n-aș fi plecat acasă fără ea). Am semnat că refuzăm să mai stăm în spital. Și Thomas a avut icter prelungit și totul a fost în regulă. Plus că am mers și i-am mai măsurat-o și a doua zi și avea aceeași valoare, apoi la o săptămână și acum 2 săptămâni când am mers la un alt control periodic, scăzuse. Nu voiau să ne lase să plecăm pentru că, bebelușii care au icter dorm foarte mult și mănâncă puțin de la sân. Le era teamă că nu o să se alimenteze cum trebuie, că greutatea din ziua ieșirii era cu aproape 10% mai puțin… Dar în prima lună luase 1kg și acum are 5kg370. Deci a luat câte un kg/lună. Go, girl!!! :D
Timpul trece foarte repede și ea se schimbă pe zi ce trece! (pozele acestea 2 sunt de la 6 săptămâni)
A fost dragoste la prima vedere cu fiecare în parte: Thomas este înnebunit după ea, o pupă, o mângâie, o drăgălește, când plânge îmi zice să-i dau să pape, când să o schimb, etc. Dragoș o adoră! Iar ea l-a la ales pe el pentru a-i împărtăși primele zâmbete, deci și ea pe el! Cum îi aude vocea, îl caută cu privirea și când se văd e bucurie mare! De mine ce să mai zic? Nu am crezut că pot nutri atât de multă dragoste! Mă topește asta mică! Este atât de dulce, delicată și sunt îndrăgostită de ea până peste cap. Vă zic sincer că este loc pentru doi, fără să-l detronezi pe celălalt!
Colicii au apărut din săptămâna 2 :( ea suportându-i, când avea câte o crampă se strângea toată și nu scotea un sunet. Apoi au devenit deranjanți tare de tot. Până spre 1 lună a avut niște dureri groaznice mititica… De câteva ori/zi și 15 minute în care urla aproape încontinuu, vai de mine, nici nu o puteam ține de mișcările încordate pe care le făcea. Ca și remediu i-am dat o perioadă Infacol și apoi Gripe, acum am renunțat în a-i mai da, pentru că mi se pare că sunt degeaba siropurile astea, noi am folosit un săculeț din acela cu gel (de la Lidl e cumpărat) pe care-l încălzeam în cuptorul cu microunde și îl puneam pe burtică (învelit în săculețul lui sau într-un scutecel).
La capitolul mâncat, nu i-am făcut un program sau nu și-a făcut ea, mai bine zis. Când era Thomas mic țin minte că mânca o dată la 2-3 ore, pentru că așa cerea el. Iar ea papă tot când vrea, doar că vrea mai des! :D Papă câteodată mai mult, câteodată mai puțin, în funcție de cât îi e de foame – mi se pare și normal. I se mai face și sete, vrea să se simtă în siguranță, se liniștește, adoarme, se mai și joacă cu mami iar lista poate continua! Singura diferență este noaptea, când o doarme aproape toată fără să se trezească și asta încă de la început, îmi puneam ceasul să sune din 2 în 2 ore sau din 3 în 3 ore o schimbam iar apoi o puneam la sân. (asta pentru că mă speriaseră cu greutatea la externare), apoi, pe măsură ce a mai crescut nu o mai deranjam deloc, când am văzut că ia ok în greutate și nu am de ce să-mi fac griji pentru asta!
Minunea noastră, îți mulțumim că ai apărut în viața noastră! Să ne crești mare și să fii sănătoasă! Te iubim mult, muuuult de tot!!!
P.S: toate pozele sunt făcute cu iPhone 5S. (iar colajul este la 11 pm, de aici, calitatea și lumina din poze)
Laloliette