Plecare Sighișoara

plecare-sighisoara.jpg

Mâine vom porni spre Sighișoara, să vedem spectacolul de la Horse Show, unde vom sta până sâmbătă. Ori, dacă e rost de plecare, eu sunt de regulă cea care le pregătește, întocmește, împachetează, spală și usucă înainte de aceste mini sau maxi vacanțe. Am auzit variante de soți care se ocupă chiar ei de bagajul copiilor și al părinților, nu este cazul la noi. :D Am în evernote cam 8 liste cu diferite bagaje făcute de mine, adaptate locului în care mergem și perioadei de ședere, de la care pornesc de fiecare dată când mă apuc de împachetat la o nouă ieșeală în familie, so n-ar trebui să dureze prea mult, sper eu! :)

Se anunță o vreme frumoasă, caldă, cu temperaturi de 20-22 de grade. Yay! Să fie frumos, să ne zâmbească soarele, să adie briza muntelui ( dacă mă pot exprima așa) și să se lase cu distracție. Este prima dată când mergem la Sighișoara! Ne-am făcut o rezervare pentru cazare aici și vrem să ne spuneți ce restaurante cu mâncare bună și prietenoasă cu copiii cunoașteți în Sighișoara? Sau unde nu ne recomandați să mergem, ca să-i ocolim! :)

Vă mulțumim și așteptăm cu interes recomandările voastre!

Share this post

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

scroll to top