Packing

bagaj-Grecia.jpg

Ehe, numai azi nu este mâine și după cum am promis revin cu lista bagajului pentru toată familia. Încep cu copiii:

Thomas

Echipament ski (geacă & pantaloni – are de la Wed’ze – Decathlon) este cumpărat anul trecut. Anul acesta au alte modele pe care le puteți vedea pe cele din colecția nouă aici. Sunt mulțumită de el, e ok. Avem ski-uri și bețe de la Nana, sper să-i fie bune anul acesta, clăpari și cască o să-i închiriem. Are niște ochelari de anul trecut care sunt de drumeție, vedem dacă e admis cu ei sau îi luăm alții de acolo. Pentru tabăra asta i-am achiziționat un set de bluză și pantaloni first layer. Este important ca primul strat de haine să lase pielea să respire). I-am luat negre, simple :), mai trecem, mănuși, vreo 5 fleece-uri,  4-5 bluze cu mânecă lungă, 3-4 perechi de pantaloni, 3 pijamale, șosete și toate cele.


La capitolul distracție Thomas, pentru drum avem incluse: tableta este prima pe listă, câteva jocuri cu cărți (Bisous Dodo – e f simpatic – e cu drăgăleli și cu gâdilat, i l-am cumpărat acum vreo 2 ani din librăria de la coloane, în Romană), Lecții de astronomie (l-a primit de la Andreea și Radu de Crăciun și nu am apucat să ne jucăm cu el), cărți de colorat (pt acolo), culori, coli, lego nu vrea să-și ia de frică să nu piardă din piese :))), vom lua un animal cu care să vorbim, e clar.

Caroline

Salopetă ski (voi lua 2 -3, am una mai groasă de 3-6 luni – cea bej – în care efectiv o îndes, mititica, dar zilele astea cât am ieșit afară nu am putut s-o îmbrac în altceva la -10 grade și încă 2 un pic mai mari. Să fie! :)) Scutece Libero normale și pentru piscină ( avem 12 bucăți – sper să ne ajungă, nu știu cum sunt pentru că este prima dată când folosim, la Thomas n-am avut nevoie), șervețelele de Huggies mi se par cele mai ok sunt moi și catifelate, nu-s din plastic cum par a fi cele de la Pampers, încercați-le, nu vă va părea rău. Acum le-am luat pe cele cu Aloe Vera și-mi plac f muuult! Sunt prietenoase cu pielea sensibilă a ei. Continui lista cu: body-uri, pijamale, dresuri, colanți, ciorapi, fleece-uri, hanorace, pantaloni, manuși, botoșei, căciuli, câteva jucării, pătuțul pliant, plăpumioară &co, căruțul (dacă încape), marsupiul și ne gândim serios să o mutăm în scaunul pentru grupa 1 (9-18kg) să-i facem șederea mai plăcută în mașină. Ea stă foarte bine în funduleț și mai ales dacă are un pic de susținere… Acum cântărește 8kg deci e pe acolo. Problema cu ea este că nu prea-i place călătoritul cu mașina și poate ne va ajuta să facem drumul spre Austria mai legat, fără opriri dese, fără plânsete, urlete și chestii deranjante pentru toți pasagerii :)))) Vedem, testăm diseară când luăm mașina să vedem dacă-i place mai mult. Ne înarmăm cu muultă răbdare momentan. Aveți idee de unde ne putem achiziționa un pachet de răbdare pentru drum? :)

Trusa de cosmetice și medicamente va fi pentru amândoi și va conține: aerius, nurofen, panadol, supozitoare paracetamol & novocalmin, debridat, hidrasec, smecta, ercefuryl, probiotic, nettacin, sinupret, dexametazonă, ser fiziologic, cicaplast cremă, loțiune curățare am de la Welleda, iar pe Thomas îl spăl cu gelul de la Petit Marseillais, apă termală, plasturi, comprese sterile, betadină, mai am de cumpărat antibiotic. Sper să nu avem nevoied e nimic, dar e bine să le ai în caz de urgență. Colacii pentru piscină, ochelari și cască Thomas. Le mai iau așa, o protecție cadă, aparatul de aerosoli (just in case), pompa de sân (v-am zis aici că fără ea nu plec nicăieri), vibrocil de tras mucozitățile, aparatul de gătit cu aburi pentru supe și piureuri, castron, lingurițe, cana pentru apă, un cuțit. Aparatul de gătit îl găsiți la emag și are o reducere de 30% zilele acestea. Eu l-am cumpărat în Black Friday și l-am folosit de cum am început diversificarea. Mi se pare extrem de util, mai ales în vacanță, pentru a-i prepara eu ce va mânca și să nu fiu nevoită să-i cumpăr borcănele din comerț. Este mic și este super ușor de folosit, are blender (pentru pasat) iar tot pregătitul mesei durează 10 min maximum (în funcție de câte legume, fructe introduceți în el). Voi lua legume de acasă și câteva mere ( îi place mâncarea, am zis că voi scrie un post separat despre diversificare după vacanță).

Adulții:

Noi vom avea tot cam așa: geacă snow, pantaloni, șosete, first layer, ochelari snow, placă de snowboard, bootsi, mănuși, fleece-uri, geacă normală, cizme/ghete, jeans, pijamale, tricouri, hanorace, costumele și slipul de baie cosmeticele și trusa de medicamente (no spa, imodium, ketonal, paracetamol, aspirina, propolis vitamina c, metroclopramid).

În momentul de față este gata doar bagajul lui Thomas. Urmează acum să-l fac pe cel al lui Caroline și apoi pe al nostru. Avem mare nevoie de o geantă mare de călătorie, întru cât trollerele vor ocupa destul de mult! Am impresia că ne vom întoarce cu o mult visată geantă Eastpack.

Vă scriu cu impresii direct de la fața locului!

P.S: (poza este de acum 3 ani, de când ne-am întors din Grecia -Thassos)

Laloliette

 

 

 

Share this post

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

scroll to top