Să te urnești din casă cu un puști uneori poate fi extrem de greu și cei care au copii in dotare pot confirma lucrul ăsta. Iar atunci când micuțul om are o stare cooperantă și vrea să se imbrace și să iasă repede, simțim că ne pune Dumnezeu mâna în cap și nu facem decât să ne grăbim să nu pierdem buna dispoziție și karma pozitivă.
Weekend-ul trecut am avut un asemenea moment și deoarece am ieșit val vârtej din casă, ne-am hotărât aproape on spot să mergem la muzeul de geologie. Cu ceva zile în urmă văzusem pe instagram 1-2 poze care aveau urme fine de dinozauri și ne-am gândit că nu avem cum să dăm greș cu el deoarece ne așteptam să-i găsim acolo pe Tyrex și prietenii lui.
Așadar ne-am indreptat cu mic cu mare către muzeul in cauză de pe bulevardul Kiseleff ( vis-a-vis de Muzeul Țăranului) sperând să putem să captăm atenția băietului vreo 2 ore. Ce trebuie să știți de la bun început este faptul că muzeul nu este prietenos cu cărucioarele de nici un fel deoarece este găzduit de o vilă ( castel) cu multe scări interioare căruia nu i-au fost aduse nici un tip de modificări in acest sens. Sunt aproximativ 7-8 camere care se pot vizita și in afara de doamna de la intrare care ne-a încasat prețul biletelor de acces ( 8 lei adulți și 4 lei copii-pentru mai multe și detaliate informații site-ul muzeului este următorul http://www.geology.ro) am mai găsit 1 sau 2 persoane de la pază prin muzeu, în rest doar pietre, pietricele și pietroaie :D ( d’ohhh)
Din păcate și pentru vizitatori și pentru muzeu in sine, se observă din primele minute petrecute acolo că nu au mai fost deloc investiți bani in ultima perioadă ( probabil ultimii 20 de ani). Atmosfera ambientală închisă, planșele de pe vremea regimului comunist, explicațiile intr-o limbă de lemn, un focus exagerat pe importanța și impactul covârșitor al spațiului carpato-dunărean in geologia mondială, te transpun în câteva minute in anii 80. Mergând prin camerele muzeului și încercând să citesc căte ceva atât pentru mine cât și pentru Thomas, mă tot gândeam ce s-ar putea face și cum ar putea fi reamenajat acest muzeu folosind technologiile moderne pe care le avem la dispoziție. Cât de interesant și captivant ar putea deveni pentru copii și părinți dacă ar primi niște investiții semnificative și s-ar incorpora tehnologia actuală in prezentarea exponatelor – de la filme, simulări și imprimare 3D și până la prezența unor oameni mega pasionați care să livreze vizitatorilor niște povești captivante din alte ere geologice…day dreaming bănuiesc
Deoarece nu am vrut să îl influențăm pe Thomas, noi cei mari nu ne-am exprimat “entuziasmul” vis-a-vis de cele vizitate și a fost mai bine așa pentru că oricum pe el nu l-a prins nimic altceva exceptând machetele dinozaurilor. La finalul vizitei in muzeu, ultima cameră care se vizitează, este una în care sunt prezentate pietre fosforescente într-o cameră semi-obscură. E un punct bun oarecum deoarece această ultimă camera este un pic mai spectaculoasă decât celelalte și reușește oarecum să îți ridice un semn de întrebare referitor la cum s-ar putea transforma acest muzeu dacă cineva super mega pasionat și entuziasmat despre el ar face toate eforturile pentru a găsi resursele necesare ( vreo 2-3 căruțe de bani) pentru a îl poziționa in secolul 21.
Concluzia noastră – nu pierdeți mare lucru dacă nu ajungeți cu cei mici pe acolo ( exceptând situația când ar fi super mega pasionați de pietre) și cu siguranță vizitarea Muzeului de Geologie este un must dacă vreți să simțiți un veritabil aer al regimului, de a cărui metehne și stereotipii ne chinuim să scăpăm de vreo 25 de ani.
