Sâmbăta trecută după ora prânzului am început să am niște contracții pe care le-am monitorizat cu ajutorul aplicației. Nu erau nici dese, nici dureroase (de fapt eu le simțeam constant ceva și cam asta am și răspuns de fiecare dată când eram întrebată), dar existau!. Pe la un 4 pm am mers la Sanador pentru a vedea dacă se apropie momentul și între timp o anunț și pe Roxana pe whatsApp, care-mi scrie că e la 3 ore distanță de București, dar că pornește către noi.
Medicul care era de gardă mi-a zis ca într-adevăr colul se deschisese, că nu aveam dilatație, m-a monitorizat timp de o oră și mi-a zis să merg acasă și să revin dacă se întețesc contracțiile. Zis și făcut! Ne-am întors pe la un 10:30 pm și mi-a zis că nu o să nasc în noaptea aia, ci de dimineață, dar că cel mai bine să rămân internată ca să nu mai facem drumuri. O anunț și pe Roxana, care mă sună și-mi zice că o să vină și ea, dar peste o oră, între timp anunțase acolo și m-a monitorizat moașa cu care urma să nasc. Eu simțeam că o să nasc mai devreme și nu dimineață cum mi-a zis tipa care era de gardă, știind cum se comportă organismul meu și că asta mică era și foarte jos, totul avea să se întâmple relativ repede. Am fost ca și la prima sarcină, foarte zâmbitoare, am vorbit la telefon până pe la 3 fără 10 și eram nerăbdătoare tare să o țin în brațe pe Elefănțica!
Ceea ce s-a și întâmplat, căci la 3:15 am, duminică devreme de tot, s-a născut minunea noastră – Caroline! Când i-am simțit obrăjorul am simțit că nu mai pot de fericire și că vreau să mi-o lase acolo. Nu zicea nimic, eu îi vorbeam și stătea și mă asculta. Dar o oră mai târziu, mi-au adus-o în rezervă și ne-am conectat! Am pus-o la sân, a molfăit ceva acolo și am ținut-o cu mine până spre dimineață când mi-au răpit-o juma de oră pentru vizita neonatologică. Nu dormisem deloc de emoție și adrenalină, nici nu simțeam că voi dormi curând (am dormit doar 2h noaptea următoare) și pentru că ar fi plâns, dar nu puteam să dorm, mă uitam la ea non stop! :)
Ea este Caroline a noastră, care aici avea numai 4h. S-a născut la 36 de săptămâni și 5 zile, au trecut-o la prematuri, deși cântărea 3370g și a fost un pic mai măricică decât Thomas care a venit pe lume la 36 de săptămâni și 6 zile și a cântărit 3120g.
Seamănă cu Thomas, dar nu foarte mult, dar au trăsături diferite și forme diferite ale feței – eu îmi dau seama. :)
Așteptam cu nerăbdare vizita de acasă, cu reacția lui Thomas, care, dragul de el, s-a comportat incredibil: era emoționat, i-a adus cadoul pe care i l-a ales, un iepuraș mic, alb și moale și el a primit la rândul lui din partea ei un cadou (3 cărți, de care este foarte încântat – iubitule, îți mulțumesc că ai avut răbdare și ți-ai făcut timp să le iei chiar înainte să veniți). I-am zis să se spele pe mâini și a ieșit din salon cu sora lui Dragoș. nu înțelegeam unde… dar mersese să caute o baie să facă ce îi zisesem. M-a terminat, mi-au dat lacrimile instant. Apoi a vrut să o țină brațe și într-un final i-am cântat toți 3, în șoaptă, Soare cu dinți de la Robin and the Backstabbers. A fost un pic supărat că am stat plecată, dar s-au descurcat de minune! Și noi două de asemenea!
Aici, ne externam și așteptam să facă tati toate onorurile jos, la recepție, să mergem mai repede acasă. Drumul a fost ok, exceptând faptul că mi se părea ca e prea mică pentru scoică, pentru că statea acolo ghemotoc. (la Thomas am făcut greșeala să îl scoatem în landou – big, big mistake!)
Acum, la 5 zile de când am născut, pot să vă zic că suntem foarte bine amândouă și că într-adevăr este mai ușor la al doilea (nemaifiind așa speriată de bombe), dar temeri tot ai. Thomas este topit după tălpicile ei și mă bucură faptul că atunci când îi vorbește sau o strigă, ea deschide ochișorii și când îmi dau seama că-i recunoaște vocea, pentru că a vorbit mai mereu cu ea – în burtică, mă topesc și eu!
Este o încântare în suflet la mine și sunt tare recunoscătoare pentru tot ceea ce am, pentru familia mea, după care mă topesc! A început aventura în 4! Enjoy the ride, baby! :D
Un weekend frumos tuturor!
Laloliette
