Ce frigider să cumpărăm?

Frigider-galben-Smeg.jpg

Deoarece suntem o familie de mâncăcioși de la mic la mare, foarte puțin mofturoși și mâncarea reprezintă un subiect de maximă importanță pentru noi și coroborat cu micile probleme pe care le-am întâmpinat cu actualul nostru frigider am decis ușor, ușor să investigăm posibilitățile unui update tehnologic, în ceea ce priveste frigiderul. Desigur primul pas in demersul nostru constituie identificarea unor resurse financiare disponibile și aici sperăm ca în 1-2-3 luni să se mai elibereze presiunea de pe cardul nostru de rate ( bună invenție și aceste produse financiare extrem de apreciate la noi în familie fără de care achizițiile noastre ar fi fost mult mai dificile) și să putem beneficia din nou de avantajele unei astfel finanțări.

După ce am clarificat această problemă, ajungem la momentul identificării produsului dorit. Și aici cu siguranță lucrurile nu sunt deloc simple și ușoare dată fiind multitudinea de variante disponibile. La o simplă căutare pe emag.ro se găsesc nu mai puțin de 614 produse diferite. Da, nu este nici o greșeală de scriere – așa de mare este oferta disponibilă doar pe un singur site. Și în contextul unei asemenea multitudini de posibilități este musai să știi ce vrei și de ce anume ai nevoie, căci altfel oricât ai încerca nu ajungi la nici o concluzie.

Din ce am reușit să observ analizând oferta disponibilă vă pot spun că in prezent așa numit generic frigiderele se pot împărți astfel:

  1. combine frigorifice – congelatorul are 2-3-4 sertare și este mult mai voluminos comparativ cu cel frigiderelor din a doua categorie
  2. frigidere simple – congelator mic de 1 maxim 2 sertare
  3. frigidere side by side – frigidere generoase atât din punct de vedere al congelatorului cât și spațiului efectiv al frigiderului.
  4. frigidere incorporabile – pentru a fi incadrate direct in set-up-ul vostru personalizat
  5. frigidere extrem de frumos colorate și cu un design retro gen Smeg sau Gorenje Retro

Noi am exclus din start frigiderele simple deoarece congelatorul ar fi mult depășit de nevoile noastre și pe cele incorporabile deoarece mobila noastră nu are prevăzut un asemenea spațiu. In schimb, un frigider retro ar fi extrem de apreciat de către noi dar totuși dincolo de prețurile de achiziție care ne depășesc din start bugetul, capacitatea lor efectivă de stocare este mai mică comparativ cu combinele frigorifice, deci pentru moment le excludem și pe ele.

Așadar rămâne să alegem între combinele frigorifice și frigiderele side by side. Dar până a face efectiv o alegere să vă spun două trei lucruri despre ce tehnologii am văzut că sunt disponibile pe modelele existente acum in oferta magazinelor online:

  1. dispenser apă – pui apa intr-o cuvă aflată in interiorul frigiderului și acesta o răcește și o poți lua de la un mic dozator (dispenser) aflat pe ușă. Deoarece vara noi consumăm toată familia apă rece suntem aproape convinși că vom alege un astfel de model.
  2. dispenser gheață – unele modele au posibilitatea de a produce gheață care poate fi utilizată prin eliberarea intr-un dispenser aflat tot pe ușa exterioară. Din ce am văzut pentru această funcție trebuie ca frigiderul să fie conectat la rețeaua de apa- deci complicat=> nu ne interesează momentan
  3. sistem de răcirire No Frost – adică frigiderul sau congelator nu produc gheață. Lucru bun dacă ne găndim că micile probleme pe care le avem acum constau in umezirea parțială a alimentelor. Din ce am citit efectul direct al acestei tehnologii ar fi că alimentele se vor stafidi datorită curenților de aer.
  4. dezghețare automată – asta cumva vine la pachet cu sistemul No Frost. Dacă nu ai gheață nu prea ai avea ce să dezgheți, nu?
  5. funcție de super congelare – asigură in anumite situații un boost de inghețare rapidă. Nu intuiesc cât de utilă s-ar putea dovedi această caracteristică
  6. funcție avertizare ușă deschisă – asta in schimb mi se pare un must have și nu imi este clar de ce doar anumiți producători o incorporează
  7. funcție blocare ușă copii – avem aceasă funcție la mașina de spălat vase și până acum nu știu ca Thomas să fi încercat vreodată să o deschidă. Chiar și așa cred că e bine ca această funcție să existe că nu știm ce atracție mare va exercita frigiderul pentru toți maimuțoii din casă
  8. compresor folosind tehnologia inverter- se pare că este ultima jmecherie in domeniu căci modul de funcționare al acestui inverter asigură un consum redus de electricitate și o perioadă de exploatare garantată de 10 ani. La așa caracteristici nu e de mirare că frigiderele cu compresor inverter sunt sensibil mai scumpe decât cele cu compresor normal
  9. clasa energetică – aici am văzut că cea mai eficientă clasă este A+++ dar după cum vă puteți imagina cele mai eficiente din punct de vedere al consumului anual au și cel mai ridicat preț de achiziție. Aici important este să găsești un echilibru intre valoarea produsului și numărul estimat de ani de folosire. Evident că dacă luam un produs cu garanție 10 ani, in această perioadă de utilizare vom recupera plusul de bani plătiți pentru un echipament extrem de eficient din punct de vedere al consumului

Revin la finalul săptămânii cu o listă de modele care se potrivesc atât bugetului nostru cât și caracteristicilor pe care le căutam. Pentru moment cam acestea sunt informațiile de care dispunem noi.

Voi ce experiențe aveți cu frigidere achiziționate în ultima perioadă? Ce produse ați cumpărat de care sunteți încântați și ce produse ați returna dacă ar mai fi posibil?

 

Share this post

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

scroll to top